INFJ-ii însumează 1% din populaţie, fiind cel mai rar întâlnit din toate tipurile de personalitate, formând 0,5% din totalul populaţiei masculine şi 1,5% din totalul femeilor.

Pentru o cauză nobilă.20130525_161300

Sunt idealişti înnăscuţi, trăsătură generată de interacţiunea dintre Fe, a cărei funcţionare îi  determină să caute armonia interrelaţională şi Ni, funcţie ce îi ajută pe INFJ-i să vadă imaginea de ansamblu şi care extinde sfera acţiunii Fe mai departe de grupul de persoane din imediata apropriere a acestora.

Îi întâlniţi pe mulţi dintre ei în acţiuni caritabile, de salvare şi uneori actvism,  dar dorinţa lor este, mai mult decât de a-şi ajuta semenii – ceea ce le oferă un înalt nivel de satisfacţie, de a-i susţine pentru ca aceştia să se ajute singuri.

Visători practici.

Fiind tipuri de personalitate decizionale (INFJ), în contrast cu tipurile perceptive (INFP), tind să urmărească o idee sau un proiect până la finalizare, drept urmare, idealismul lor este dublat de o latură practică. pragmatică (care poate fi privită şi drept o consecinţă a Ti).  De multe ori tind să urmeze cauza căreia s-au dedicat până la epuizare, neglijând uneori nececităţi fiziologice precum alimentaţia. Este şi o urmare a faptului că Si, senzorialitatea introverită, se află pe ultimul loc în stiva de funcţii a personalităţii INFJ-ilor, cauzând acestora o oarecare distanţare faţă de senzaţiile şi semnalele ce vin din interiorul corpului lor. Ca INFJ-i este important să ne amintim să avem grijă şi de propria persoană, să ne oferim inşine o parte din afecţiunea şi grija pe care o împărtăşim cu altruism celor din jur,

file1031297827289De asemenea, graţie intuiţiei şi preferinţei pentru a lua decizii (mai mult sau mai puţin definitive), INFJ-ii au încredere în instinctele lor, care pentru ei, privind retrospectiv s-au dovedt aprope mereu a fi corecte, şi pot părea uneori încăpăţânaţi. De ajutor este obţinerea de informaţii suplimentare, pentru a oferi „materie primă” Intuiţiei Introvertite şi a-i rafina acesteia „datele de ieşire”, pentru a folosi o metaforă din domeniul informatic, rezistând tentaţiei de a respinge noi „date de intrare” din simplul motiv că acestea contrazic o concluzie a perechii Ni-Fe.

Ambivert. Între intoversiune şi extraversiune.

INFJ-ii sunt capabili să stabilească raporturi sociale cu deosebită uşurinţă, fiind percepuţi de către cunoscuţii lor ca fiind persoane blânde, empatice şi comunicative, imagine care este complet autentică şi izvorăşte din sentimentele de amiciţie pe care le INFJ-ii le nutresc chiar şi faţă de cei pe care nu îi cunosc în profunzime, apanaj al Afectivitaţii Extravertite. (Fe).

Fiind însă un tip de personalitate introvertit, au nevoie de perioade de însingurare, pe care le folosesc inclusiv spre a-şi ordona gândurile şi emoţiile şi a se recupera după o eventuală suprastimulare senzorială. Aceste perioade sunt foarte importante pentru echilibrul lor emoţional, privarea de ele fiind cauzatoare de disconfort psihic, care în cazuri extreme poate conduce şi la inconfort fizic. Aceste perioade de izolare pot nedumeri pe apropiaţii INFJ-ilor, cărora aceştia din urmă le par volubili şi extravertiţi, INFJ-ii fiind de departe cei mai comunicativi dintre introvertiţi .

Puţini aleşi.

Cu toate că au o atitudine amicală faţă de majoritatea cunoştinţelor lor, intimitatea intelectuală şi emoţională a unui INFJ este rezervată unui cerc foarte restrâns de persoane, precum prietenii vechi, familia sau partenerul(a) de viaţă. Acestora INFJ-ii le vor expune treptat straturile ce le compun caracterul şi personalitatea, sentimentele şi intelectul, pe măsură ce încrederea şi bunele intenţii ale partenerului de relaţie, de orice tip ar fi ea, sunt confirmate şi întărite.

Arhitecţi ai sistemelor umane.

DSC_0390_Iván_Melenchón_Serrano_MorgueFileAlternarea detaşării cu implicarea în vieţile cunoscuţilor împreună cu intuiţia şi fineţea afectivă caracteristice lor le permite să întrevadă de multe ori adevăratele intenţii ale celor cu care relaţionează, iar încrederea lor, odată trădată flagrant sau, mai rău, în mod repetat şi abuzând de natura iertătoare şi tandră a INFJ este cu greu, dacă vreodată, recâştigată. Este şi unul dintre motivele pentru INFJ-ii se dezvăluie treptat.

A fi deziluzionaţi, după ce ne-am expus complet, este mai mult decât mulţi dintre noi sunt dispuşi sau chiar capabili să experimenteze.

Empatia şi sensibilitatea INFJ sunt o sabie cu două tăişuri, conderindu-le, pe  de o parte capacitatea de a stabili raporturi profunde, de a câştiga şi menţine încrederea semenilor lor, care de multe ori li se destăinuie, în schimb primind sfaturi utile, deseori pline de înţelepciune şi oferite cu gentileţe. grijă şi afecţiune, şi de asemenea un ales simţ estetic şi artistic, care se poate manifesta în domeniul artelor muzicale, grafice, şi în special literare. Reversul medaliei este conflictul interior generat de necesitatea de a balansa nevoile proprii cu cele ale altora, pe care, aşa cum expuneam şi anterior, INFJ-ii nu le pot ignora cu uşurinţă şi stresul resimţit de către aceştia mult mai acut decât alte tipuri de personalitate, provenit din stimuli exteriori puternici, conflicte interpersonale şi autocritică, izvorâtă din permanenta lor îngrijire spre a se autoperfecţiona.

Datorită preferinţei lor pentru discreţie şi modestie în ceea ce priveşte propriile abilităţi şi realizări, în special la locul de muncă, iNFJ-ii pot cădea pradă criticilor nemeritate, iar calitatea şi volumul efortului lor poate trece lesne neobservat. În acestă situaţie este de dorit a-şi cultiva o asertivitate care nu le este nativă, dar care odată însuşită le va permite să-şi expună punctul de vedere în momentele potrivite, în maniera benignă INFJ, fără teama de a ofensa.

În felul lor, INFJ-ii sunt arhitecţi de sisteme în acelaşi fel în care sunt şi INTJ-ii, diferenţa fiind că aceste sisteme sunt bazate pe valori umaniste şi compuse din oameni, mai greu de definit în termenii unei logici reci, impersonale.  Ca manageri de capital uman, INFJ-ii nu-şi vor exercita autoritatea abuziv, preferând să îi trateze pe subalterni ca şi pe egalii lor, iar ca şi colegi se pot găsi cu uşurinţă în situaţia de a deveni îndrăgiţi, fiind priviţi drept persoane înţelegătoare, săritoare şi împăciuitoare, detensionând de multe ori atmosfera la locul de muncă.

Priviror la relaţiile romantice, aceştia preferă parteneri cu care să stabilească legături profunde şi de lungă durată. Sunt deosebit de loiali şi protectori, conştienţi de imperfecţiunile partenerului. ce nu ii vor determina însă pe INFJ sa-şi îndrăgească perechea mai puţin, ci să o ajute, prin încurajări şi imbolduri subtile să le depăşească. Dacă un INFJ iubeşte, persoana căreia i se adresează afecţiunea va deveni un punct focal al atenţiei sale, având în acelaşi timp grijă să nu sufoce, ci să respecte independenţa şi individualitatea partenerului, Chiar şi după o eventuală încheiere a relaţiei, partenerul va avea, de cele mai multe ori, un loc special în cugetul INFJ-ului.file0002055204378

„Inima mea nu se câştigă uşor- Nu-mi place vorba ieftină, am fost deziluzionat în dragoste, şi sunt mult prea concentrat pe idealurile mele pentru ca să acord cuiva atenţie mai mult decât e necesar. Dar dacă se formează o legătură între noi, dacă-ţi găseşti locul spre inima mea, Dumnezeule! mă voi rostogoli înspre tine ca şi când Gravitaţia n-ar mai exista pe Pământ. ” – Beau Tapin

În calitate de părinţi, similar modul în care tratează relaţiile de prietenie, INFJ-ii vor creşte şi vor învăţa împreună cu fii lor cărora le vor încuraja şi dezvolta individualitatea, subsumată  însă principiilor etice după care înşişi INFJ-ii se ghidează. Îi vor educa cu devotament şi afecţiune, fiind capabili de a-şi abandona propriile trabuinţe fără ezitare dacă nevoia o cere.

Nu doar idealişti.

file0001322171612Dar INFJ-ii nu sunt doar idealişti ce pot pune în practică propriile concepte, şi nici numai artişti sau excelenţi diplomaţi. Există exponenţi ai acestui tip de personalitate ce gravitează în jurul profesiilor exacte, tehnice, chiar la nivel academic, având un succes similar acelora cu tipuri de personalitate strict analitice, intuiţia lor, cuplată cu funcţia terţiară. Ti, permiţându-le să înţeleagă teorii complexe şi abstracte şi să formuleze soluţii creative.

INFJ-ii pun preţ pe ordinea din mediul în care îşi desfăşoară activitatea, cel mai probabil o manifestare a Senzorialităţii Extravertite (Se), ceea ce explică şi afinitatea lor pentru mâncărurile, băuturile şi în general produsele de bună calitate.

Onoare. Virtute.

Chiar dacă posedă calităţi precum creativitate, inteligenţă, determinare şi capacitatea  de a se face simpatizaţi, rareori spre niciodată le vor utiliza în scopuri meschine, egoiste, ci pentru a crea echilibru şi armonie, egalitarismul şi karma fiind concepte atrăgătoare pentru cei mai mulţi dintre ei. La fel ca şi „verii” lor, INFP, INFJ-ii sunt ghidaţi de un simţ puternic al moralităţii şi au standarde peste măsură de înalte sub acest aspect în ceea ce priveşte propriile persoane, dar tind să fie mai toleranţi cu ceilalţi ce nu incorporează şi nu exhibă acelaşi nivel de moralitate. 

doodle-kidsINFJ-ii sunt înzestraţi în moduri deosebite. şi chiar dacă viaţa nu pare uneori uşoară pentru ei, sunt perfect capabili de a atinge sentimente de împlinire personală, lăsându-şi, în ciuda şi în acelaşi timp, mulţumită rarităţii lor, amprenta în lume.

“Fiecare om trebuie să decidă dacă va păși în lumina altruismului creator sau în întunericul egoismului distrugător.” – Martin Luther King. (şi el INFJ).

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s